La Birtut - langa Valea Vinului

La capătul drumului, situat pe Anieşul Mare, de la cabana forestieră Mihăiasa o potecă urmăreşte valea, trece pe la ca¬sele Anieş ale fostei exploatări de pirită şi iese după 3 ore în Şaua Gărgălăului. De aici pînă la complexul turistic Borşa, prin Poiana Ştiol, se fac 3 ore, iar pînă în Pasul Prislop 4 ore. Altă potecă urcă pe Izvorul Mare şi iese după 4 ore la creastă, în Tarniţa Bîrsanului (1 870 m). Mai jos de întîlnirea celor două Anieşe, la confluenţa Văii Seci, o casă de vînătoare, situată la 630 m altitudine, constituie punct de plecare spre vîrful Corongiş, al doilea punct unde se află floarea de colţ în bazinul Anieşului. Aici se opreşte în urcuş lipanul, altădată foartenumeros în valea cu caracter torenţial. Nota* articolul este sustinut si pe bilete avion low cost partenerul nostru de calatorie. Pîrîul Tomnatecului, coborît de sub vîrful Păltiniş (1 706 m), este cel din urmă afluent al Anieşului, ce aduce răcoare apelor din albia aflată în bătaia soarelui cea mai mare parte a zilelor de vară. După ce întîlneşte primele case ale satului Anieş, urcate pe vale 4 km, albia se răsfiră pe prunduri şi cascade din lemn, construite întru ajutorarea păstrăvilor şi lipanilor care ţin piept puhoaielor ce mătură fundul albiei în primăverile cu zăpadă multă. Doar lîngă brigada silvică valea se adîn-ceşte, spre a lăsa apoi loc pe prunduri sterilului adus din fostele guri de exploatare minieră existente în susul văii. Coborînd din Anieş, valea se deschide, Someşul croindu-şi drum printre gresiile şi şisturile argiloase care formează, la margine de munţi vulcanici, Măgura Porcului (1 026 m) pe dreapta şi Măgura Mare, continuată de Măgura de Jos (1 031 m), pe stînga lui. Intră astfel în comuna Maieru, aşe¬zată la 450 m altitudine, unde, în perioada 1503—1522 exista un cneaz pe nume Ilie şi un voievod pe nume Codrea, con¬ducători ai românilor. Atestată documentar în anul 1440, sub numele de „Maior", comuna Maieru este localitatea cu cea mai mare natalitate din ţară. Există aici numeroase mame eroine, care au dat naştere la 10—12 copii. Este o plăcere să treci prin comună în orele cînd copiii ies de la şcoala înfiinţată în anul 1770; parcă sînt toţi de aceeaşi înălţime, gureşi şi roşii în obraji. Vestiţi meşteşugari, maierenii sînt purtătorii celui mai frumos port din bazinul Văii Someşului şi păstrători ai datinilor străbune pe care le respectă din generaţie în generaţie. Sînt renumite „Cununa" şi „Brazda plugului dintîi", cînd cel mai harnic om al satului este sărbătorit cu mare cinste şi onoare ca şi în Ocna Şugatag a Maramureşului, unde obiceiul poartă numele de „Tînjaua". Scriitorul Liviu Rebreanu, care a urmat aici şcoala pri¬mară, scria mai tîrziu că „Cele dintîi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot la Maieru le-am avut". El a fost ales, în anul 1927, cetăţean de onoare al comunei. Meşteri în confecţionarea şerparelor (chimire), maierenii sînt neîntrecuţi cîntăreţi şi dansatori, avînd un ansamblu folcloric fruntaş al judeţului. Sînt vestite originalele dansuri maierene: „Hodoroaga" şi „Ţopătura". Comuna este renumită şi datorită muzeului etnografic să¬tesc, campus din circa 6 000 exponate, din vremea dacilor pînă astăzi. Printre ele se remarcă o ladă de tezaur bogat ornată, avînd un original sistem de închidere format din 8 încuietori mecanice acţionate de sub unul din cele 80 nituri ale capacului. Muzeul găzduieşte şi o bogată expoziţie documentară cu obiecte aparţinînd scriitorului Liviu Rebreanu. La ieşirea din comună, în dreptul pîrîului Caba, înainte de trecerea drumului peste calea ferată (km. 61), un izvor cu apă minerală de tip Hebe astîmpără setea drumeţului plecat spre cea mai cochetă aşezare a Someşului Mare, oraşul Sîngeorz-Băi, situat la 435 m altitudine. înainte de a intra în staţiune, Someşul, umbrit aici de malurile acoperite cu arini, primeşte din Munţii Rodnei apele reci ale Cormaiei pornite la drum de sub vîrfuri înalte ale muntelui: Repedea (2 074 m) şi Cormaia (2 033 m). Strînsă în chingile celor două culmi apropiate, Cormaia porneşte vijelios de vale pentru a parcurge pe o distanţă scurtă de numai 30 km o diferenţă de nivel de aproape 1 500 m. în dreptul vîrfului Detunatei (1 753 m) întîlneşte drumul forestier urcat cale de 25 km pe vale şi dă bineţe în zgomot de curgere vijelioasă cabanei şi magazinului forestier de aici. La Stîncile Belgii (10,5 km amonte de vărsare) iese la lumină într-o mică poiană cu izvoare reci şi se pregăteşte spre a primi singurul său afluent important din partea de sus a muntelui, Valea Vinului. Aici, imediat mai sus de confluenţă, o cabană turistică, denumită sugestiv „Farmecul Pă¬durii" şi tot atît de sugestiv de către localnici „La Birtuţ", oferă clipe de desfătare celor veniţi să-şi petreacă un sfîrşit de săptămînă în aerul curat al pădurii de molid. Cabana dispune şi de două bazine în care păstrăvii, aduşi în fiecare an tocmai de la păstrăvăria de lîngă Sovata, satisfac gusturile celui mai rafinat turist. De la Valea Vinului, Cormaia curge prin lunci cu anini, pentru ca la 5 km amonte de vărsare să intre pe rînd în poienile Vameşului şi Pleşii, unde primeşte apele torenţiale ale pîrîului omonim. După doi km singurul afluent de dreapta, Cormăiţa, îi aduce ape uneori colorate la exploatarea de cao-lin din bazinul ei şi schimbîndu-şi albia, cînd la umărul pădurii din dreapta, cînd pe prundurile cu izvoare reci din stînga, se varsă în Someş amonte de oraşul Sîngeorz-Băi. articol sustinut si pe bilete avion low cost partenerul nostru de calatorie.

Calatorie pe Raul Ilva

PE RÎUL ILVA

Rîul Ilva, cu ape limpezi ce se răcoresc în umbra păduri¬lor bătrîne de fag, copil fiind, poartă numele pîrîului Larion, care după ce a pornit de la hotar cu Teşna înspre culmea care îl separă de Someş, se răzgîndeşte la întîlnirea în pus¬tietăţi cu Silhoasa şi parcă înspăimîntat o apucă împreună cu aceasta spre soare-apune. în poiana de sub pădurea de brad, situată departe, la 40 km de vărsare, o pepinieră dă naştere vlăstarelor tinere ce vor forma viitorii codri în anii cînd generaţiile noastre s-au călătorit spre alte meleaguri.
Timid, de sub Măgura Calului şi Culmea Fîntînelelor, por¬nesc izvoare fără număr ce dau viaţă plaiurilor şi pădurilor pe care le străbat, Iliuţa Corca, cea a Calului şi Vameşul fiind cele care dau naştere mai jos Iliuţei.
Pornind din Pasul Tihuţa (1201 om), de la km 114 al D.N. 17 Bistriţa — Vatra Dornei, un drum vechi, construit pe timpul romanilor, denumit „Drumul Romanilor", străbate obîrşia izvoarelor Iliuţei şi coboară în Poiana Vameşului, ur-cînd apoi pe pîrîul cu acelaşi nume, unde a fost pînă în seco¬lul al XVIII-lea punctul de vamă între Transilvania şi Mol¬dova, pe calea de mărfuri ce trecea prin Bistriţa Năsăudului. Urcă apoi pe sub vîrful Frumuşeaua (1 208 m) în poiana că¬ruia legenda plasează castelul lui Dracula, iese în Obcioara unde intersectează drumul Ciosei, trece prin fîneţele de sub Tăşuleasa (1 215 m), înconjoară vîrful împădurit al Zimbroa-iei (1 346 m) şi iese din pădure coborînd la Groapa Gorii de unde, părăsind culmea Bîrgăului, intră în serpentine în D.N. 17, la Podul Lăzăroaiei (la Gombei), în capătul de jos al poienii în care pînă nu demult străjuia falnic, în izolare,
„Regele Brazilor", denumit şi „Bradul împăratului" ori „Mo-îidul-candelabru", declarat monument al naturii, doborît în urmă cu cîţiva ani de furtună.
Drumul Romanilor, lung de 11 km, cu lăţimea de 4 m, uimeşte şi azi prin trăinicia lui. Construit din lespezi groase de andezit bine îmbinate, are terasamentul bombat pentru scurgerea apelor. Pe majoritatea traseului de pe culme, dru¬mul este bine conservat. Pentru ingeniozitatea cu care a fost ales traseul şi a modului de execuţie, precum şi pentru per¬spectivele ce se deschid din el asupra Călimanilor, Munţilor Rodnei şi celor ai Ţibleşului, merită osteneala parcurgerii lui, mai ales că formează, pe o mare porţiune, drumul de creastă al Munţilor Bîrgăului.
Prin păduri bătrîne şi tinere ce şi-au înfiripat urmaşi pînă şi printre lespezile drumului romanilor vechi de veacuri, Iîiuţa porneşte întîi timid de sub Piatra Fîntînele, de la hotar cu localităţile Dorna Candrenilor şi Prundu Bîrgăului, primind numele pietrii care-i dă naştere: Fîntînele. îşi ia to¬varăş de pribegie o miniaturală cale ferată forestieră, înlo-cuită în ultimii ani cu un drum forestier ce a urcat din Lunca ■Leşului în poiana de sub vîrful Tăşuleasa, 31 km, şi intră în anii tinereţii luînd lumină de la tinerele plantaţii' de molid ce-i îmbracă versanţii. Priveşte la cot îngust la vîrful Tăşu¬leasa şi la Poiana Frumuşeaua, care ascunde sub umbra pă¬durii bătrîne ruinele fostei cetăţi a lui Dracula şi primind tovarăş de drum, după 2 km, pîrîul Vameşul, saltă gureşă peste bolovani, bucuroasă de noul nume ce 1-a primit aici: „Iliuţa Corca". După ce trece pe lîngă cabana forestieră şi punctul de achiziţie a fructelor de pădure, dă mîna cu surata sa coborîtă de sub Măgura Calului — Iliuţa Calului — şi se repede peste lespezi mari şi grele de stîncă ce-i îmbracă fundul albiei de aici în jos pe aproape tot drumul ei pînă la în.tîlnirea cu Silhoasa. Cînd primele pîraie mari venite din stînga, Rogojoasa şi Păltinoasa, îşi aduc obolul apelor pornite din poieni cu soare, rîul cu nume de adolescentă — Iliuţa — îşi duce cu el visurile rostuite aici în lumea pădurilor prin bulboanele adînci şi limpezi ca verdele tînăr din jur ce le ţine umbră şi răcoare. Doar cînd norii îşi dezbracă fără cuget haina plumburie, apele i se îngălbenesc şi coboară grăbite spumegînd peste cascade şi repezindu-se în vojuri spre a scăpa mai repede la limpezimea celor ce vin din părţile Coş-nei; şi aşa intră în prima aşezare din cuprinsul apelor sale,